Inainte de a face o incursiune in bogata activitate a doctorului Marinescu, este interesant de precizat cateva trasaturi ce il definesc pe acesta ca om. Asadar, cei ce l-au cunoscut indeaproape pot afirma ca, la prima vedere, Ghe. Marinescu aparea ca un sfinx, enigmatic, tacut si impresionant prin trasaturile fetei. Insa, daca ii castigai increderea devenea comunicativ, spiritual si simpatic prin ironia ce îl caracteriza.

Orfan de tata, Marinescu este îndrumat, la insistentele mamei, datorita bazei materiale precare, sa devina preot, inscriindu-se la seminar. Captand o tinuta etica si morala, urmeaza Scoala Politehnica si mai apoi cursurile Facultatii de Medicina, avandu-l ca profesor pe Victor Babes. Pentru aprofundarea cunostintelor, studiaza timp de opt ani in strainatate, lucrand la doua mari spitale: Spitalul Sapletricre, condus de celebrul Charcot si Spitalul Hotel-Dieu. Revenind în tara, va valorifica tot ceea ce a invatat la Spitalele Pantelimon si Colentina.

Gh. Marinescu, neurolog roman si fondator al scolii romanesti de neurologie a fost printre primii medici din lume care a aplicat in domeniul neurologiei metode histologice, histopatologice si anatomoclinica in cercetarea stiintifica. Retine atentia contributiile originale în domeniile fiziologiei, histopatologiei si clinicii sistemului nervos (teoria troficitatii reflexe, reflexul palmo-mentonier, chinetoplasma, cromatoliza, neuronofagia).

Dedicandu-se studiului în laborator timp de patru decenii, cerceteaza virusul poliomielitic, virusul hepatic, a spirochetei lui Schaudin in creier. Prin cercetari la ultramicroscop a aplicat datele teoriei coloidale la structura neuronului. De asemenea a folosit metode experimentale, ca transplantul si culturile de tesut nervos. Perfectioneaza o metoda de cercetare a fermentilor oxidanti ai celulei nervoase si arata importanta acestor fermenti pentru intelegerea fenomenelor de degenerare si regenerare a sistemului nervos. Prin metoda degenerarilor retrograde a contribuit la cunoasterea localizarilor unor formatii nervoase, ca nucleul nervului pneumogastric, al nervului facial etc.

Datorita cunostintelor ample în domeniul fiziologiei, serologiei si chimiei medicale, foloseste printre cei dintai tehnica reactiei Bordet-Wassermann pentru diagnosticarea sifilisului nervos. Foloseste metoda reflexelor conditionate în studiul isteriei, al epilepsiei, al afaziei si al nevrozelor.

A facut studii si cercetari medicale asupra magnetismului animal, asupra somnambulismului si pe toate starile de veghe, de la somn lucid pana la extaz. Dr. Gh. Marinescu poseda peste 1000 de publicatii foarte valoroase aducand o contributie importanta medicinii mondiale în domeniul neurologiei moderne.

Principalele lucrari sunt: "Studii asupra evolutiei si involutiei celulei nervoase" (1900), "Celula nervoasa" (1909), "Encefalita letargica" (1920), "Reflexele conditionate" - dedicata marelui fiziolog I. P. Pavlov, impreuna cu A. Kreindler (1936).

"Celula nervoasa" aparuta la Paris în doua volume, cuprinde rezultatele cercetarilor cu privire la morfologia, fiziologia si fiziopatologia celulei nervoase si sinteza unui vast material faptic obtinut de alti cercetatori.

Dorinta de a realiza o monografie asupra biologiei celulei nervoase se manifesta în ultimii ani ai vietii, monografie pe care insa nu va reusi sa o finalizeze. Iar pentru a întregi imaginea asupra acestui mare medic, citez cateva fraze din testamentul sau: "Nici o floare, nici un discurs. Acei care m-au iubit sa intrebuinteze banii pentru copiii saraci, iar vorbele bune pentru a incuraja pe cei suferinzi... Plecând în lumea din care nimeni nu s-a mai întors vreodata, n-as voi sa supar pe nimeni, dar adevarul totusi trebuie spus: prea multa nedreptate este în blagoslovita Tara Romaneasca".